O scurtă retrospectivă a primului modul al anului școlar 2022-2023

După doi ani de restricții și de neliniște, în data de 5 septembrie 2022, elevii – însoțiți de părinți – și cadrele didactice au trecut pragul școlii cu optimism, voie bună și speranțe la un an școlar mai bun, mai “normal”. Deschiderea festivă a avut loc în curtea școlii atât la Zerind, cât și la Iermata Neagră, iar elevii au continuat programul zilei sub îndrumarea învățătorilor și diriginților.

Pe lângă activitățile de învățare, elevii noștri excelează și la sport. Opt amatori de fotbal din clasele gimnaziale au participat la finalul lunii septembrie la campionatul de minifotbal al școlilor maghiare organizat de Asociația Statuia Libertății din Arad. S-au descurcat cu brio în meciuri, câștigând cu 3-1 în finală împotriva echipei Școlii Gimnaziale Pădureni. Fotbaliştii noştri: Máté Erdős, Zsombor Farkas, Horvath-Ozsvar Botond, Remus Balaj, János Bálint, Olivér Király, Crisztian Horvát, Alexandru Creangă. Profesor însoțitor: Emil Nemes. Felicitări jucătorilor de fotbal și antrenorului lor, profesorul de educație fizică Teglas Robert!

Tot la sfârșitul lui septembrie a avut loc la Colegiul Național “Csiky Gergely” etapa județeană a concursului de cântece populare Őszirózsa. Un total de 41 de elevi s-au întrecut pentru a ajunge în finala națională, aceștia trebuind să interpreteze două cântece populare liber alese. Pe scenă au cântat Mészár Csenge Viktória și Simándi Natália din clasa a II-a, și Nemes Dorka și Vékás Noémi Mária din clasa a III-a, respectiv a IV-a. Deși toți au participat pentru prima dată la această competiție, au evoluat curajos și frumos. Concurentele noastre au fost pregătite de învățătoarele Csáky Apollónia și Pap Márta. Eleva Kasza Júlia din clasa a V-a a câștigat locul întâi, iar Sándor Hortenzia din clasa a VI-a a obținut locul al doilea, acestea avansând în finala națională a concursului. Cele două finaliste au fost pregătite de mamele-profesoare Kasza Rozália și Hégely Hortenzia. Pe 22 octombrie, aceste două fete din Zerind au reprezentat cu mândrie județul Arad și Școala Gimnazială “Tabajdi Károly” la grupa de vârstă a elevilor din clasele V-VI la Újszentes, cu câte 10 cântece populare.

Mai multe despre acest concurs se pot citi aici: https://www.nyugatijelen.com/jelenido/akkor_szep_az_erdo_mikor_zold.php?fbclid=IwAR0h7A3lAK5QRd25_XQNyYF6jXCSjwszFuxMwMskC-Fd2rzpAOcCDGY8JLc

Ca în fiecare an în 6 octombrie, elevii școlii noastre, sub îndrumarea profesorilor Molnár Andrea și Ozsvár Erzsébet, au adus un omagiu martirilor arădeni cu un program festiv. Mulțumim reverendului Nemes Emil pentru pregătirea muzicală și pastorului Lőrincz Lóránd pentru cuvinetele frumoase care ne-au mers la suflet! Eroii revoluțiilor maghiare din 1848-49 și 1956 au fost comemorați și în cadrul slujbei de duminică la biserica din Iermata Neagră, în data de 23 octombrie. Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au onorat cu prezența lor!