În weekendul de 24-26 martie a avut loc la Liceul Teologic Catolic Hám János din Satu Mare Concursul de recitări Vidám Versek (Poezii vesele), etapa națională. Anul acesta, pentru a 21-a oară, au fost așteptați concurenți de la clasa pregătitoare până la a opta. Aproximativ 150 de elevi din 88 de școli din 15 județe ale țării au recitat sâmbătă dimineața poezia veselă și amuzantă pe care o aleseseră, în fața unui juriu de experți. Datorită numărului mare de oameni, competiția s-a desfășurat în trei locații. Toți participanții au primit diplomă de participare și o carte deja în cursul dimineții, astfel încât toată lumea s-a putut simți deja câștigătoare. Școala noastră a fost reprezentată de elevii Kiss Lehel din clasa a II-a și Mészár Előd-Zolt din clasa a VI-a.
Vineri, copiii au putut participa la o activitate ludică și la o proiecție de film, sâmbătă, după concurs, a avut loc un tur al orașului, iar cu ajutorul Asociației Borókagyökér, copiii au realizat obiecte din pâslă și au făcut brațeri din piele în timp ce așteptau decizia juriului.
Anunțarea ceremonială a rezultatelor a avut loc sâmbătă după-amiază, în Casa Retenției, unde Kallós Zoltán, secretarul de stat pentru educație, a fost primul care le-a mulțumit profesorilor pregătitori, părintilor si copiilor. După discursurile de întâmpinare și programul elevilor Liceului Hám János au urmat evaluările pe grupe de vârstă. Printre numeroșii poeți amuzanți și veseli din grupa de vârstă clasa pregătitoare-întâi-a doua, Kiss Lehel (professor pregătitor Csáky Apollónia) a primit mențiune și o recompensă bănească.
Putem avea în spatele nostru un weekend reușit petrecut cu bunădispoziție, unde poeziile, pe lângă experiența oferită, au născut noi cunoștințe și prietenii. Mulțumiri copiilor talentați, părinților și profesorilor pregătitori și însoțitori. Felicitări tuturor participanților!
Articol scris de învățătoarea Csáky Apollónia